Pentru început, trebuie să menționez faptul că am ascultat acest album de vreo douăzeci de ori în ultima săptămână (plus, minus…), ceea ce înseamnă că am avut destul timp să văd totul din numeroase unghiuri diferite. Primul lucru pe care s-ar putea să îl observați este coperta de album, care seamănă puțin cu ceva ce ați vedea în „Stăpânul Inelelor”, dar cel mai probabil înțelegeți de la început că vorbim despre ceva ce Frodo Baggins nu ar asculta în drum spre Mordor. Cu alte cuvinte, v-ați întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ați combina IOTUNN și Symphony X cu Insomnium? Ei, bine, Dessiderium sigur și-a imaginat acest lucru, iar rezultatul este mai bun decât v-ați aștepta. De aceea, trupa vă dă cheile către palatul său. Sau, de fapt, Alex Haddad (unicul membru al formației) vă dă cheile de la castelul lui. Puteți găsi în palatul său ceva care se întâmplă „In the Midst of May”, „Dover Hendrix”, niște „Pollen for the Bees”, „A Dream that Wants Me Dead”, „Magenta” și „Keys to the Palace”.
Spre rușinea mea, acesta a fost primul album al celor de la Dessiderium pe care am ocazia să îl ascult în întregime – l-am audiat chiar în premieră, înainte să fie lansat –, ceea ce înseamnă că nu am cum să îl compar cu predecesoarele sale. Cu toate acestea, ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost combinația neobișnuită dintre progressive și melodic death metal. Știm cu toții că prog merge bine cu symphonic, iar death se amestecă de minune cu black metal, dar acest amestec m-a lăsat fără cuvinte… Ca bonus, aveți ocazia să-l auziți pe Brody Smith, programator de tobe (Exist, Kossuth, Satyr, ex-Proliferation), precum și pe pianistul Thomas Leroy Meier.
„Keys to the Palace” este un LP complex, care mulțumește atât fanii metalului mai ușor, cât și pe cei ai metalului întunecat, și care vă lasă cumva în suspans, tânjind după mai mult. Desigur, împreună cu respectivele chei ale palatului (da, am făcut din nou un joc de cuvinte) primiți și altceva: clean vocals bune, growls captivante, specifice genului Death Metal (cu ocazionale influențe Brutal Death), solouri complexe de chitară care modifică atmosfera și care oferă personalitate întregului album, blast beats și altele. Cu ritm care se schimbă rapid și chiar cu ușoare tendințe doom/black Metal, trebuie să menționez că „A Dream That Wants Me Dead” este piesa mea preferată de pe întregul album, sună ca o versiune prog a piesei „Your Broken Shore” a celor de la My Dying Bride. Alex Haddad a menționat că LP-ul a fost realizat în mai mult de zece ani, iar Keys to the Palace „va ajunge departe. Acesta este un album despre călătoria în timp care explorează polaritatea dintre trecut și viitor, inocență și deziluzie, credință și disperare, adolescență și maturitate”.
Deși tot ce privește „Keys to the Palace” a fost executat, masterizat și produs remarcabil (felicitări lui Mendel bij de Leij, lui Alex Haddad și invitaților săi), există anumite momente când totul devine un pic prea progresiv pentru gusturile mele. Acestea sunt urmate, însă, de pasaje death metal bine lucrate, care completează partea prog și contribuie la o dublare a distracției.
Într-un univers plin de muzică melancolică și adesea dezamăgitoare, noul album Dessiderium este o rază de soare pentru acei metaliști (și nu doar) care vor doar să își recupereze cheile palatului pentru a putea intra și, poate, pentru a asculta la maxim, încă o dată, acest album. Cu straturile sale bogate, profunzimea sa emoțională și creativitatea care învinge orice gen muzical, „Keys to the Palace” este un album care va ajunge departe și își va merita locul în colecția oricărei persoane pasionate de metal.
Victoria-Maria Pripon
Corespondent THRASH METAL LYRICS READ
