Founded by Cătă

32/62/52

Acest site nu se adresează metaliștilor. Acest site se adresează celorlalți

Avalanche Street în concert la Fabrica 1 februarie 2025

Thrash Metal Lyrics Read 86 views February 11, 2025 10:40

Revolter. Metal. În căutarea unui stil propriu

by | Jan 23, 2023 | Metal în general | 0 comments

Motto: ”Acest site nu se adresează metaliștilor. Acest site se adresează celorlalți”

Inițial s-au numit Revolver. Și-au schimbat numele în Revolter. Nume ce conține elemente de revoltă.

” Adevărul este că nu suntem atât de “revoltați”, dar vrem să fim auziți și să fie auzită și partea noastra. Vrem să ne facem auziți prin ceea ce iubim. Iubim cu adevărat ceea ce facem și nu ne putem imagina viața fără Revolter. Dacă reușim să realizăm ceva cu adevărat și să ajungă la oameni ne bucurăm foarte tare, dacă nu, noi tot ne bucurăm că facem ceea ce ne place.”(Haris Mureșan)

Membrii trupei Revolter sunt Dragoș Rădulescu (16 ani, voce), Ștefan Marcu (17 ani, chitară, voce), David Neacșu (16 ani, chitară), Luca Barbu (16 ani, bass) și Haris Mureșan (18 ani, tobe).

Am studiat pagina lor de facebook și alte apariții în media și nu am găsit să-și fi declarat apartenența la vreunul din stilurile de metal existente. Așa că am întrebat asta.

”Deocamdată, suntem între genuri. Pe scurt suntem o trupă de adolescenți și asta este cam singurul lucrul pe care știm să îl facem, fiind pasiunea noastră. Iubim ceea ce facem.”

Am vizionat tot ce a apărut despre ei și îi simțim în zona groove, numetal.

Stilul lor este modern, conține elemente din diverse stiluri de metal, vocea este clară, se înțeleg bine versurile iar ritmul este mediu.

Noi urmărim și ce vor trupele de Metal să exprime prin versurile lor. Vă prezentăm versurile piesei ce dă numele actual al trupei, Revolter.

”Aceasta este piesa care ne reprezintă și al cărei mesaj îl susținem în viața de zi cu zi. Ne-am săturat.”

”M-am săturat să mă uit față-spate unde merg

Iar cei din juru’ meu nu mai înteleg

Că-n toate grupurile lipsește frăția

Pe toți îi domină orgoliul, dușmănia

N-am făcut nimic, asta-i ironia

Ce să fac? M-am născut în România

Amenințat, dezarmat mi-am pierdut bucuria

OM LA PAMÂNT! Să-nceapă anarhia!

 

Asta-i pentru toți cei care s-au săturat de tot rahatu’

Să fiu mereu cu ochii-n patru!!

 

Aș vrea

Într-o zi de s-ar putea

Să fie-așa!

Poate vom schimba ceva

AȘ VREA!!

 

M-am săturat de tot rahatu’

Să fiu mereu

CU OCHII-N PATRU

 

M-am săturat de tot rahatu și nu înteleg

Ce dracu vor toți oamenii care-ncearcă să m-oprească

Care-i treaba lor, li s-a luat de la mască

Săracii nu pot să respire și se plâng fără sfârșire

Nu îi mai suport sunt într-o lunga prăbușire

 

Nu credeam că voi fi nevoit să o spun

Cei care s-au săturat să cânte cu mine acum

 

M-AM SĂTURAT

 

Aș vrea

Într o zi de s-ar putea

Să fie-așa

Poate vom schimba ceva

Aș vrea

Într o zi de s-ar putea

Să fie-așa

Poate vom schimba ceva

AȘ VREA !!!!”

Muzica metal este, în special cea care își are rădăcinile în thrash, o muzică cu atitudine, cu mesaj. Metalul este expresia acțiunii pentru partea întunecată sau luminoasă a existenței.

Un bun început pentru o trupă de tineri!

Rămânem pe fază!

Cătălin Statie

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Revolter. Metal. În căutarea unui stil propriu | Comunicate.info - […] Revolter. Metal. În căutarea unui stil propriu […]

Submit a Comment