Trupa Inferno din Cehia are o carte de vizită serioasă. Vine de undeva din ”negura” anilor 1996-1998. Nu mai puțin de 8 L.P. –uri, EP-uri, albume live și multe altele certifică puterea de seducție a acestei trupe asupra fanilor Black Metal. Specialiștii zic că Inferno trece prin toate simțirile nepământești.

După atâta istorie își permit să fie și teatrali, cu un intro lung, cu mult fum și cagule negre și lungi. Zonele păgâne!

Pe un fundal plin de strigăte și cerșeli, muzica lor este un atac la persoană. Atât prin sunetele înalte, repetitive, presante ale celor doi chitariști și furia de cinele ale tobarului cât și prin genul de interpretare al masivului vocal.

Gutural și complet acoperit de cagulă și pelerină ne-a oferit prin jocul mâini o completare a viziunii lor de ansamblu asupra blasfemicului. O coborâre în iadul viitorului!

O mostră nu strică:

The Innermost Disillusion/Profunda deziluzie

” O insulă fără valoare în lacul de frig, întregitatea

ruptă de puterea legilor superioare. Dacă nu poate crește,

unul este condamnat în adâncuri, într-o noapte întunecată fără sfârșit,

când celălalt eu trebuie să se trezească.

Tot ceea ce văd și par nu este decât un vis în fluxurile creației

– sedimente de falsități care cresc pe fântâna iluziei.

Eternitatea fără formă se reflectă într-un suflet (sămânța

esenței) și totuși izvorul ramificator al ființei artificiale

percepe ceea ce a fost odată înainte de alfa, geneza și

eonul în sine.

Esența prinsă într-un corp rămâne oarbă la

manifestările marilor cicluri și surdă la o voce de

numinoasă. Locuit mut de oroarea marelui celălalt,

nesimțit de vibrațiile divine, Omorâți-vă simțurile

și citiți din cărțile care nu au fost niciodată scrise,

văzute și contaminate. Acceptă fructele din pomul ideilor

interzise până la cel sănătos la minte care crește în

lumea de jos afotică hrănită de disperarea a tot ceea ce a

trăit și va trăi.

Este conștientizarea sinelui necesară pentru creație?

Și, prin urmare, precede timpul și materia? Sau

totul este guvernat de calculele neuronului (o

iluzie holonomică pe un zid de simțuri și dualități)? Dacă

da, dispariția este necesară, vidul cheamă…

În atrocitatea ciclică a lumii noi suntem îngropați

de vii în corpuri în descompunere. În timp ce privim în

neantul fractal, suntem încă inundați de percepția

colegilor noștri paraziți.”

Acoperit de note grele, INFERNO ne-a oferit o viziune personală, metafizică, asupra unui Infern. Diferită de a altor blackeri.

Am avut parte de un show complet, special, apocatastazic.

Inteligențele din metal nasc monștrii. Am avut de pătimit!

Cătălin Statie