Suntem în perioada Crăciunului și a Anului Nou sau „The season’s upon us”, după cum ar spune cei de la Dropkick Murphys. Dat fiind faptul că posturile (de radio sau de televiziune) aleg fie să nu difuzeze muzică specifică sărbătorilor de iarnă, fie să difuzeze încontinuu aceleași piese de Crăciun (piese pe care le cunoaștem și audiem eventual zilnic cu toții), am hotărât să realizez o listă cu 10 reinterpretări rock și metal ale celor mai frumoase melodii de Crăciun. Cu alte cuvinte, lista mea conține „Christmas metal covers”. Despre nouă dintre aceste reinterpretări nu am găsit multe informații, iar în ceea ce privește varianta formației Between Life and Death a piesei „Last Christmas”, am obținut chiar de la membrii trupei o seamă de informații pe care le voi prezenta într-un articol viitor.
Am realizat un playlist pe Spotify cu ocazia aceasta, unde puteți găsi toate cele zece piese accesând acest link.
1. Halford – „Oh Holy Night” („Winter Songs”, 2009, Metal God Records) – Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Bănuiesc că nu este necesar să vin cu informații suplimentare despre sufletul Judas Priest, Robert John Arthur „Rob” Halford.
2. Between Life & Death – „Last Christmas”, reinterpretare după Wham! („Last Christmas”, 2024) – România
Between Life & Death este un supergrup format din solistul, compozitorul și textierul Claudiu Ciorbaru (fondatorul Awake the Demons), respectiv chitaristul, basistul și producătorul Radu Măzăreanu (care este, de asemenea, implicat în Awake the Demons). După cum precizam anterior, voi realiza un articol adiacent celui de față, în care vă voi prezenta exclusiv acest single.
3. Raskasta Joulua – „Sylvia’s Song” („Ragnarok Juletide”, 2014, Spinefarm Records) – Finlanda
Raskasta Joulua se traduce prin „Crăciun heavy”. În acest supergrup sunt implicați numeroși artiști finlandezi, precum: Jarkko Ahola (Teräsbetoni, Northern Kings etc.); Tony Kakko (Sonata Arctica, Himmelkraft, Northern Kings, Raskasta Iskelmää etc.); Floor Jansen (Nightwish, ex-ReVamp, ex-After Forever etc.), Tarja Turunen (Outlanders, ex-Nightwish etc.); Marko Hietala (Tarot, Northern Kings, Raskasta Iskelmää, ex-Nightwish etc.); Ari Koivunen (Powerless Trio, ex-Amoral etc.); Elize Ryd (Amaranthe etc.); Tommy Karevik (Kamelot, ex-Seventh Wonder, ex-Vindictiv etc.); Noora Louhimo (Battle Beast etc.) ș.a.
În această melodie iese în evidență vocea deosebită a lui Jarkko Ahola.
4. Tim „Ripper” Owens, Steve Morse, Juan Garcia, Marco Mendoza, Vinny Appice – Santa Claus Is Back In Town (Compilația „We Wish You a Metal Xmas and a Headbanging New Year”, 2008, Armoury Records) – Statele Unite ale Americii
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu muzica acestor artiști, Tim Owens l-a înlocuit pe Rob Halford în Judas Priest între 1996 și 2003, pentru ca, în 2020, să i se alăture lui K.K. Downing (fostul chitarist și compozitor Judas Priest) în proiectul K.K.’s Priest. De asemenea, Ripper este membru al trupei The Three Tremors și a colaborat cu Yngwie Malmsteen, Iced Earth, British Steel etc.
Steve Morse a fost chitaristul Deep Purple și Kansas, actualmente lansând melodii alături de Flying Colors și Dixie Dregs.
Juan Garcia este chitaristul trupelor Evildead și Body Count. În trecut, a produs piese alături de Abattoir, Agent Steel și Terror.
Marco Mendoza a făcut parte din The Dead Daisies, Thin Lizzy, Whitesnake, printre altele. Acum este component al trupei Iconic.
Vinny Appice a fost toboșarul trupelor Black Sabbath, Dio, Heaven & Hell etc.
5. Christopher Lee – „The Little Drummer Boy” („A Heavy Metal Christmas”, 2012, Charlemagne Productions Ltd.) – Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Vestitul și regretatul Saruman (din trilogiile „Lord of the Rings” și „The Hobbit”), actor și muzician, foarte cunoscut pentru interpretarea de excepție a părții de bariton-bas din melodia „The Magic of the Wizard’s Dream” – Rhapsody (of Fire) – alături de Fabio Lione.
6. Twisted Sister – „Silver Bells” („A Twisted Christmas”, 2006, Razor & Tie Records) – Statele Unite ale Americii
Trupă legendară a perioadei glam rock, cunoscută pentru piesele specifice „rebeliunii adolescenței” (indiferent de vârsta ei) „We’re Not Gonna Take It”, „I Wanna Rock” etc.
7. Orion’s Reign și Minniva – „Joy to the World”, Symphonic Heavy Metal Version („Joy to the World”, 2018) – Grecia/Norvegia
Trupă de power metal din Grecia, cu un sound rar întâlnit și acorduri bine închegate, cunoscută inclusiv pentru interpretările alături de Tim „Ripper” Owens („Together We March”), Mark Boals și Bob Katsionis („Last Stand”), dar și Minniva (menționez piesa „Nostos”, care merită ascultată!).
8. Blind Guardian – „Merry Xmas Everybody”, reinterpretare după Slade („Merry Xmas Everybody”, 2020, Nuclear Blast Records) – Germania
Una dintre cele mai mari trupe de power metal din Germania, apreciată pe plan mondial pentru melodiile catchy și pentru vocea inimitabilă a lui Hansi Kürsch. Formația a urcat pe scena festivalului Celtic Transilvania (Băile Figa – Beclean), ediția a VIII-a, 2024.
9. Skid Row – „Jingle Bells” (Compilația „Monster Ballads Xmas”, 2007, Razor & Tie Records) – Statele Unite ale Americii
Trupă emblematică a perioadei hair metal, cunoscută pentru vocea extraordinară a fostului solist, Sebastian Bach, și pentru melodiile „18 and Life”, „I Remember You”, „Monkey Business” ș.a.
10. Lemmy, Billy Gibbons, Dave Grohl – „Run Rudolph Run” („Compilația „We Wish You a Metal Xmas and a Headbanging New Year”, 2008, Armoury Records) – Statele Unite ale Americii
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu piesele celor artiști (deși, dacă ați ajuns la finalul listei de față, mă îndoiesc profund de acest lucru), regretatul Ian Fraser „Lemmy” Kilmister a fost unul dintre cei mai mari muzicieni din întregul gen rock. A rămas în istoria muzicii drept fostul vocal și basist Motörhead.
William Frederick „Billy” Gibbons” este fondatorul, vocalul și chitaristul principal ZZ Top.
David Eric „Dave” Grohl este vocalul și chitaristul Foo Fighters. În trecut, a făcut parte din Queens of the Stone Age, Nirvana ș.a.
Îmi doresc ca aceste melodii să vă facă sărbătorile de iarnă mai calde și mult mai plăcute decât „All I Want for Christmas Is You”. Sper că nu am omis vreo reinterpretare frumoasă a unei piese clasice de Crăciun. Dacă, însă, am uitat să precizez ceva, vă aștept părerile. Sărbători fericite alături de toți cei dragi vouă! May your days be metal and bright!
Victoria-Maria Pripon
Corespondent THRASH METAL LYRICS READ
0 Comments