Ne-am reîntâlnit cu Ossyrium după aproape un an de zile. Cu un nou și masiv chitarist și cu un solist vocal puțin mai împlinit și cu mai puțin păr.
Concertul a fost unul de bună calitate. Sunetul lor a fost compact și extrem de echilibrat. Au fost în mare vervă, și-au păstrat calitățile pe care le descoperiserăm anterior. Metalul lor a rămas bine încins și proaspăt.
Un death fresh, în viteză, agresiv și extrem de prietenos cu publicul. O trupă tânără, plină de verv și cu un vocalist cu voce clară. Solistica de chitară a adăugat un plus echipei și cred că dacă ar continua să fie perseverenți ar deveni una dintre trupele ce ar scrie istorie.
În articolul citat mai sus puteți afla și despre versurile lor și perspectiva acestora.
În discuțiile cu ei, după concert, le-am spus ceea ce am apreciat.

Sperăm ca viitorul să confirme așteptările noastre.
Fotografiile au fost făcute de colega noastră Camelia Neșu.
Cătălin Statie

Fondator și Thrash Manager la THRASH METAL LYRICS READ








