Cu ocazia concertului lor special de 9 mai, Machiavellian God au adus plumb și furtună cu muzica lor în Encore Club. Primul lor show după miniturneul pe care l-au avut în Suedia a fost ocazia perfectă pentru o întrunire de celebrare a devotamentului pe care Machiavellian God îl demonstrează de peste 8 ani.
Trecut și prezent
Evenimentul a comemorat multiple etape ale existenței trupei și totodată a marcat o serie de realizări, printre care aniversarea de un an de la ultimul lor album, „Beyond the Void” și a colaborării cu casa de discuri suedeză, ViciSolum Productions. Machiavellian God ne-au ghidat live prin istoria lor, alături de doi invitații surpriză care au fost părți esențiale din trupă și cu care s-au reunit pentru a readuce la viață vechile melodii.
Am fost martori în premieră la interpretarea integrală a celor două albume Machiavellian God “Divine Flaw” și “Beyond The Void”; lucru care ne-a arătat încă o dată angajamentul membrilor față de ceea ce transmit. Concret, riffurile grele și pasajele ritmice mitraliante, sincronizate precis cu pasajele orchestrale de pe backing track-uri și sound-ul solid relevă o dedicare intransigentă față de calitatea propriei prestații, nu doar prin orele petrecute la repetiții, ci și prin investiția în aparatura de calitate de la fiecare concert.
Precizie și profunzime
Astfel, cu un material discografic restrâns, dar chibzuit și lucrat pe îndelete cu precizie inginerească, Machiavellian God ne-au trecut printr-o furtună ce ne-a afundat într-o stare de neliniște cu o greutate de plumb.
Clean-urile contemplative ale lui Mihu, alături de growl-urile necruțătoare și shriek-urile melancolice completează registrul compozițiilor trupei și le conferă un dinamism aparte prin versatilitatea vocală pe care o arată. Pentru mine personal, vibe-ul melodiilor m-a dus cu gândul la foarte multe trupe mari de melodic death metal, mai mult sau mai puțin comune, printre care: Insomnium, Vanir, Dark Tranquillity sau Whispered ca să menționez câteva.
Poliritmurile de pe unele melodii și breakdown-urile necruțătoare de pe altele, versatilitatea vocală, dar și vocile plutitoare de pe backing track-ul Eternal Echoes sunt câteva dintre elementele care m-au dus cu gândul în multe direcții. Cred că o muzică atât de stratificată precum a Machiavellian God va duce inevitabil cu gândul la trupe consacrate, prin simpla calitate și complexitate, fără să indice clar către o formație anume – lucru pe care îl văd ca pe o metrică pozitivă a prizei la public, dar și a originalității.
Show-ul complet în locația potrivită
Alături de intensitatea melodiilor care au adus o atmosferă gravă, aproape apăsătoare, Machiavellian God au făcut un show complet prin contrastul cu lejeritatea interacțiunii cu publicul, momentele comice și surprizele serii. Toate acestea s-au petrecut in-house într-un club intim și prietenos, cu iluminare bună – context ideal pentru așa o celebrare.
Show-ul nu putea să fie complet fără invitații speciali, Flip și Stege (foști membri ai trupei), alături de o surpriză muzicală pe care Machiavellian God ne-au mărturisit că au lansat-o în glumă de 1 Aprilie 2023, dar au cântat-o în premieră abia cu această ocazie.
Este vorba despre un cover al melodiei „Buchet de Trandafiri” de la Akcent
Și pentru că nu pot neglija partea lirică, pentru mine, esența serii a fost cuprinsă în versurile Eternal Echoes, iar instrumental Demiurge Hubris.
Eternal Echoes
One path in void’s deep
One tear in sorrow’s keep
One pain in night’s fight
One gain in dawn’s light
(n.r. Primul catren introduce ideea nihilistă a vidului și sintetizează structura melodiei. Contrastul dintre durerea alăturată întunericului nocturn și acceptarea nonsensului – asociată luminii diurne – rezumă cele ce urmează a fi detaliate în versurile următoare drept ieșirea din starea reacționară de regret, cel mai frecvent asociată acestui vid.)
I am sorrow’s child now set free
I waged battles with my inner plea
I braved shadows deep within the void
I found solace in what I once avoided
(n.r. În continuare, este creionat procesul general prin care vidul ajunge acceptat, iar povestea începe ca o regresie din momentul prezent, unde „copilul regretului” este liber. Contextul inițial este setat de faza negării vodului care acum este o consolare, iar procesul este prezentat anticronologic de la descoperirea „umbrelor” din profunzimea vacuum-ului, până la înfruntarea propriilor convingeri contrariante – probabil cu scopul de a imersa ascultătorul treptat în acel trecut.)
One path, one tear,
One pain, one gain
I am pain’s offspring, now unchained
I’ve fought demons in spaces unnamed
I’ve faced fears deep within the dark
I’ve found strength where once was stark
(n.r. „Odrasla durerii” acum descătușată pare să prezinte propriile lupte cu demoni interiori, care – aparent fără sorți de izbândă – au culminat găsirea forței în spații emoționale goale, năprasnice și necruțătoare. Aceste spații care nu au încă un nume și nu pot fi transpuse în cuvinte, sunt astfel lăsate la libera simțire și interpretare a ascultătorului și completează ideile creionate anterior.)
One path, one tear,
One pain, one gain
The darkness
The brightness
The end is near
(n.r. Refrenul și temele prefinale reprezintă sumarul unei căi aparent unice, începută din întuneric și care, doar prin suferință, se sfârșește exclusiv cu acceptarea preconizată de motivul lunimii care prevestește totodată finalul.)
Pain is the teacher, pain is the guide
That fuels our souls, ego aside
And now, I accept my stride
(n.r. Concluzia pornește de la ideea durerii ca un mentor ce alimentează spiritul, cu scopul și utilitatea să reducă egoul.)
Pain is the question, pain is the call
That shapes our journey, rise and fall
And now, I accept my stride
Astfel, versurile se încheie cu acceptare, iar fără chemarea suferinței, această realizare alături de suișurile și coborâșurile ei nu ar fi fost posibilă.
Urmăriți și ascultați Machiavellian God pe:
