Overburn au încheiat impunător a doua seară din Not Your Average Romanian Tour cu concertul lor din Encore Club. Trupa se mândrește cu elemente din genuri variate, cântate de muzicieni compleți și versatili, cu un vocabular muzical bogat, după cum am surprins și în articole anterioare.
La concertul din Encore București, Overburn au ales să interpreteze preponderent melodii din zona modernă djent/core, dar nu le-au lipsit nici pesele într-adevăr sensibile și calme. Breakdown-urile necruțătoare și tonurile dense au format un adevărat zid sonic ce nu putea lovi corespunzător fără o sonorizare pe măsură. Solourile complexe de chitară au fost și ele prezente, chiar în momentele-cheie, unde au adus melodiilor contribuții cu gust.
Agresivitatea și complexitatea au fost dublate de jocul scenic contrastant al Brândușei, iar concertul a avut și un moment ironic când a anunțat o piesă „sensibilă”, „de jale”, iar publicul probabil se aștepta la un moment solemn care a fost acaparat de cel mai agresiv intro al serii.
Deși a introdus cu umor cea mai brutală piesă a serii, Brândușa ne-a mărturisit la finalul ei că este totuși la sentiment, dar pe bună dreptate că și revolta este un sentiment, chiar foarte în ton cu zona deathcore. Până la urmă, este de jale că am ajuns ca societate în punctul în care lipsa pasivității a devenit sensibilitate.
Registrul ei vocal versatil a fost deopotrivă nemilos și angelic, după cum cereau pasajele melodice individuale, iar alături de celelalte instrumente a demonstrat un sound live foarte fidel înregistrărilor din studio.
Pot observa indubitabil influența Jinjer în stilul vocal Overburn, iar pe alocuri, dacă nu aș cunoaște cât de cât piesele, aș putea confunda vocile celor două trupe. Impresia asta mi-a lăsat-o în special melodia Oppression, despre care am ales să și scriu.
Oppression
Can you not see the shit we’re buried in?
Can you not smell the stench of our decay?
Right when the ruler called us to war, we were already rotten to the core.
(n.r. Piesa începe cu un apel la rațiune și de trezire la realitate prin întrebările retorice care surprind gustul unei realități afundate în mizerie. Totodată, este introdusă aversiunea față de slugărnicia și neputința internalizată, specifice unor mentalități, „putrezite până în măduvă”, de sclav moral)
Hide
Dishonor
Hide
The horror
Stand
As they bring us destruction to be entertained.
(n.r. În continuare, ideea războiului introdusă anterior se continuă prin exemplificarea consecințelor pe care le îndură supușii conducătorilor cu plăceri sardonice.)
We are the ones
Who fought for respect
But what did we win?
I try to forget…
(n.r. În continuare, atitudinea unei obediențe necontestate este satirizată prin întrebarea retorică a câștigurilor ce rezultă din această atitudine. Răspunsul evident al întrebării pare să fie uitat mai ușor de către cei conformiști și imposibil pentru cei care tot încearcă activ să îl uite, dar nu pot adopta servilitatea.)
Give up your souls
For bread and salt
We’ll ask for more
Until you have nothing to spare.
(n.r. Îndemnul renunțării la suflet este ca o adresare directă din partea conducătorilor care vor tot mai mult control, până vor fi secat tot. Procedeul are rolul unei critici indirecte față de prostituția sufletească pentru câștig material temporar la prețul propriei libertăți și capacități de autodeterminare. )
ARE YOU BLIND BITCH?!?!
Put your hands in the air now
Count your motherf*cking days
If you don’t fight don’t stand in my way!
We want to be alive!
(n.r. Melodia culminează cu o altă adresare directă, acum către cei docili, care sunt în viață doar ca să-și aștepte sfârșitul. Astfel, „luptă sau dă-te la o parte” devine îndemnul din partea celor care s-au săturat de incertitudinea propriei autodeterminări.)
What do we need?
A lobotomy
Do it just to feel free
Erase what was lost and what was gained cause it doesn’t count anymore
(n.r. Lobotomia devine o aluzie a dezndăjduirii, dar și o soluție ironică pentru inducerea unei false libertăți în contextul unei oprimări ce pare prea mare pentru a fi înlăturată. Aluzia resemnării culminează cu ideea dorinței de anulare a câștigurilor pentru că acum par nesemnificative.)
Come a little closer
I just wanna punch you
Maybe I’ll feel something
And you’ll taste reality
Melodia Oppresion se încheie un strigăt de refuz; O trezire forțată la realitate și un strigăt al revoltei, indignării și protestului față de complicitatea la oprimare și neputința internalizată, fiind unul dintre cântecele-manifest Overburn care se aliniază perfect cu esența începuturilor culturii metal.
Overburn înseamnă:
- Cristian Șipoș: Bas
- David Kremsreiter: Tobe
- Vlad Todeasă: Chitară solo
- Tudor Igna: Chitară ritmică
- Brandușa Brumbea: Voce
Urmăriți Overburn pe:
