A treia ediție Symphonic Metal Echoes s-a încheiat, dar festivalul acum începe să își deschidă aripile. Am pregătit, așadar un interviu cu oamenii din spatele cortinei ca să aflăm ce a însemnat acest parcurs și din culise.
Ediția aceasta de Symphonic Metal Echoes a fost de departe cea mai mare și reușită de până acum. Cum s-a simțit și ce a însemnat pentru voi întreg procesul organizatoric?
A fost, fără îndoială, cea mai complexă ediție de până acum și probabil și cea mai intensă pentru noi. În spatele celor trei zile de festival sunt luni întregi de muncă, sute de conversații, decizii, schimbări de ultim moment și foarte multe lucruri care trebuie să funcționeze simultan.
În timpul festivalului nu prea ai posibilitatea să conștientizezi ce se întâmplă. Ești permanent în mișcare și, când ai rezolvat ceva, apare imediat următorul lucru. Abia după ce se termină începi să vezi imaginea de ansamblu.
Anul acesta am simțit însă foarte clar că SME a crescut. Nu doar ca dimensiune sau ca număr de artiști și activități, ci ca identitate. Pentru prima dată am avut sentimentul foarte puternic că festivalul începe să existe dincolo de noi, că și-a format propria lume și că oamenii care vin aici înțeleg ce încercăm să construim.
Povestea Symphonic Metal Echoes continuă și în 2027, iar aici puteți face parte din ea.
Voi cum ați perceput evoluția de la prima ediție până acum?
Prima ediție a avut foarte mult din energia unui început. Am pornit cu o idee în care am crezut foarte tare, dar fără să știm exact până unde poate ajunge.
Cu fiecare ediție am învățat enorm. Am înțeles mai bine ce funcționează, ce nu funcționează, ce trebuie profesionalizat și, poate cel mai important, ce nu vrem să pierdem pe măsură ce festivalul crește.
SME nu își propune să devină pur și simplu „mai mare”. Ne interesează mult mai mult să devină mai bun, mai coerent și mai recognoscibil. Vrem ca oamenii să vină aici nu doar pentru o anumită trupă, ci pentru experiența festivalului în sine.
Ce s-a schimbat în voi de atunci și până acum?
Foarte multe.
Cred că am devenit mai curajoși, dar în același timp mult mai conștienți de responsabilitatea pe care o presupune organizarea unui astfel de eveniment. La început există entuziasmul acela aproape inconștient în care ai impresia că orice este posibil. După trei ediții știm mult mai bine câtă muncă, disciplină și responsabilitate există în spatele acelui „orice este posibil”.
Dar nu cred că ne-am pierdut entuziasmul. Din contră. Poate că acum visăm chiar mai mult, doar că am învățat să transformăm treptat ideile în lucruri concrete.
Și ne-am schimbat foarte mult ca echipă. Am învățat să avem încredere unii în ceilalți și să înțelegem că festivalul acesta nu poate fi construit de un singur om. SME este rezultatul unei echipe și cred că ediția aceasta a demonstrat cel mai bine lucrul acesta.
Față de anii trecuți, acum a avut loc și art happening-ul „Purgatory”, de Ștefan Balog. Cum a luat ființă inițiativa și ce aport creativ ați avut?
„Purgatory” a venit foarte firesc din direcția în care ne dorim să dezvoltăm festivalul. Încă de la început, SME nu a fost gândit exclusiv ca o succesiune de concerte. Ne interesează întâlnirea dintre muzică și alte forme de expresie artistică, iar anul acesta am vrut să facem un pas mult mai curajos în această direcție.
Conceptul artistic i-a aparținut lui Ștefan Balog, iar apoi proiectul s-a construit prin colaborare, împreună cu Teatrul Skepsis, Linnea Hjertén și oamenii din festival implicați în performance. A fost un proiect care s-a modificat și a crescut inclusiv pe măsură ce îl puneam în spațiu.
Pentru mine, una dintre cele mai frumoase imagini ale acestei ediții rămâne faptul că, după terminarea concertelor, oamenii au ales să ne urmeze în acea călătorie nocturnă. Pentru câteva zeci de minute nu mai exista delimitarea clasică între scenă și public. Exista o experiență comună.
Este exact genul de lucru pe care vrem să îl explorăm în continuare.
La ce să ne așteptăm din partea următoarei ediții? Ne putem aștepta la activități care să faciliteze interacțiunea dintre participanți?
Da. Este una dintre direcțiile la care ne gândim deja.
SME este suficient de mic încât să păstreze apropierea dintre oameni, iar acesta este un avantaj pe care nu vrem să îl pierdem. Artiștii, publicul, organizatorii și voluntarii ajung să se întâlnească foarte natural în același spațiu și credem că putem construi mai mult în jurul acestei particularități.
Pentru ediția următoare vrem să dezvoltăm componenta culturală și activitățile participative: întâlniri, workshopuri, intervenții artistice și contexte în care oamenii să nu fie doar spectatori.
Nu vrem însă să umplem programul doar de dragul de a avea multe activități. Preferăm câteva lucruri bine gândite, care au sens în identitatea festivalului.
Ați anunțat deja, pe scenă, Symphonic Metal Echoes 2027 în penultimul weekend din august. Ce semnificație are pentru voi această perioadă?
August a devenit, într-un fel, timpul nostru.
Este perioada în care spațiul de la RYMA și Cetatea Alba Carolina capătă atmosfera pe care o asociem deja cu Symphonic Metal Echoes: zilele foarte calde, serile lungi, concertele care încep pe lumină și ajung până târziu în noapte.
Pentru 2027 am ales 20–22 august, iar decizia este și una practică. După trei ediții începem să înțelegem mult mai bine ritmul festivalului, disponibilitatea trupelor, logistica internațională și perioada potrivită pentru public.
Dar există deja și o componentă sentimentală. Pentru noi, sfârșitul verii începe să însemne SME.
Ce vă doriți de la a patra ediție și ce puteți dezvălui publicului?
Ne dorim ca ediția a patra să fie un pas înainte, dar fără să pierdem ceea ce face SME recognoscibil.
Lucrăm deja la line-up și există lucruri foarte frumoase care au început să se contureze. De fapt, avem deja prima confirmare importantă pentru 2027, pe care o vom anunța foarte curând.
Vom continua să construim în jurul zonei de symphonic metal, dar fără să transformăm această etichetă într-o limită. Ne interesează în continuare doom, atmospheric, melodic, proiecte care au o componentă orchestrală sau conceptuală puternică și, în general, artiști care se potrivesc universului SME.
Vrem și mai multă artă în afara scenei, mai multe experiențe care să lege oamenii între ei și câteva surprize despre care, momentan, preferăm să nu spunem nimic.
Nu ne dorim ca ediția a patra să fie pur și simplu „ediția de anul viitor”. Vrem să simțim din nou că am dus festivalul într-un loc în care nu mai fusese.
Ce mesaj aveți pentru comunitatea care vă urmărește?
În primul rând: mulțumim.
Un festival mic și independent nu există doar pentru că cineva îl organizează. Există pentru că oamenii aleg să vină, să cumpere un bilet, să descopere o trupă pe care poate nu au mai ascultat-o, să rămână la un concert despre care nu știau nimic, să participe la un happening la miezul nopții, să vorbească între ei și apoi să se întoarcă anul următor.
După această ediție am primit mesaje extraordinare atât de la public, cât și de la artiști. Și poate acesta este lucrul care ne bucură cel mai mult: sentimentul că SME începe să aibă o comunitate a lui.
Noi vom continua să îl construim cu aceeași încăpățânare cu care l-am început.
Ne revedem la Alba Iulia, între 20 și 22 august 2027. Ecoul merge mai departe.
Foto: Victor Vătavu / Lucifer’s Light Photography
