Evenimentul din 14 august de la Encore Club a adus pe scenă trupele tinere. De Thrash Metal!
La rupere au venit cei de la Violent Breed. Cu solidă prezență feminină la microfon, cu o secție ritmică pusă pe rele și cu doi chitariști care de care mai energici, trupa a încercat printr-un speed serios să-și impună punctul de vedere.

Plăceri vinovate/blestemate/perverse
”Wicked Pleasures
You fall again, you let it stay,
Even knowing the price you pay
That’s your wicked pleasure.”
Versurile piesei lor de pe playlist dau o notă de rapidă pervertire și rapidă amenințare a unei situații pentru care plătești prețul. ”Plăceri vinovate/Cazi din nou, permiți să dureze,/Chiar știind prețul pe care îl plătești – Aceasta-i plăcerea ta vinovată.”
Bun spiritul thrash, bună viteza, câteodată scăpat controlul dar în final o trupă demnă de urmărit.
Componență:
Selen Crimson — voce
Natan Lajos — chitară lead
David Matefi — chitară ritmică
Ivan Diaconescu — bass
Luca Petreus— tobe

Cred că la componență am putea trece și părinții, buni de cârcă și satisfăcuți până peste poate.














