Minuțioși, dar organici, We Are Numbers au executat breakdown-uri calculate la ShatterFestul de care ne amintim cu plăcere, sub organizarea lui Mihu și Final Step Productions, alături de indispensabila contribuție a Geaninei Chiricuță.
Sistematic, chirurgical și cu precizie inginerească. Așa am putea rezuma sound-ul We Are Numbers în câteva cuvinte. Mai amănunțit, putem vorbi despre un sunet atent sculptat cu rafinamentul lui Michelangelo, unde melodiile sunt circulare (adesea după introducerile de pe backing track), iar creatorul înlătură ce-i în plus.
La concertul We Are Numbers de la ShatterFest am putut vedea clar cum Alinesku (liderul și compozitorul principal) se transpune destul de bine în pielea publicului pentru că s-a simțit foarte clar stilul compozițional prin care piesele evoluează natural, iar muzica e ca un organism și astfel conferă o anume familiaritate totuși captivantă. Drept dovadă, sala a fost încărcată, iar publicul atent și chiar animat.
Piesele precum Dark \\ Below arată că nici We Are Numbers nu sunt străini de noile tendințe, în special prin backing track-urile cu linii de cinele specifice trap-ului. Au surprins și cu un moment de remake de la Prodigy – Voodoo, după care a urmat Rise of Eden, o melodie puternic disonantă, și bogată în BD (breakdown-uri diverse). Execuția melodiilor a fost solidă ca întotdeauna, iar prezența scenică pe măsură.
Pe lângă activitatea din We Are Numbers sau cea de (ex) booking agent, care l-au consacrat pe Alinesku, am aflat, și despre contribuțiile lui poate mai puțin populare din underground. Astfel, din discuțiile purtate prin public cu alți muzicieni, am aflat că Alinesku a îndrumat multiple trupe din underground (dintre care câteva au fost prezente chiar la ShatterFest).
Am ales melodia pe care o consider cea mai reprezentativă pentru We Are Numbers, dată fiind circularitatea ei evidentă, dar și pentru că am resimțit visceral o parte din versurile ei:
We are Numbers – Time of Contempt
Unfulfilled, I begin to rebuild
Ready for a new dawn
Of testing my will
(n.r. Versurile încep cu imaginea unui protagonist doborât, dar nu învins. În ciuda eșecurilor, își găsește puterea de a reîncepe odată cu „noul răsărit”. Voința și anduranța îi sunt astfel testate printr-un nou efort de a reconstrui, care la rândul său solicită în plus capacitatea de efort deja limitată a omului respectiv.)
Finished every ounce of dopamine,
Brain rot slowly setting in
Walk around like I’m on morphine
I’ve got no soul, I’m just skin
(n.r. „Putreziciunea mentală” se poate referi la fenomenul și totodată starea înrudită letargiei din secătuirea de dopamină. Termenul specific indică și o cauză modernă, în special ecranele mobile – asociate, nu întâmplător, morfinei. Versurile prezintă o serie de fenomene reale și foarte ancorat în realitate. Starea în care sigur ne-am regăsit o bună parte din noi și ne vom regăsi tot mai frecvent este doar o ilustrație dură a unei tentative de escapism din lumea reală.
Goliciunea interioară , lipsa motivației și starea de lehamite generalizată sunt descrise foarte veridic, iar versurile transpun fidel senzația, aproape într-o experiență nemijlocită a felului în care absența motivației se simte adesea precum o lipsă a propriei esențe, dincolo de cuvinte. Astfel, corpul cui resimte starea pare să devină o simplă carcasă înlemintă. )
Have all my days gone by?
Is there more to life?
Have all my days gone by?
Up and down, I’m chasing answers, I can’t decide
(n.r. Declinul într-o spirală emoțională decadentă devine tot mai aparent, odată cu întrebările retorice adresate sinelui, ca o încercare a regăsirii sensului. În astfel de momente, senzația unei vieți ratate pare aproape o consecință naturală a stării. Totuși, la fel de natural este ca astfel de stări să fie acompaniate de o căutare a unor răspunsuri, fapt ce ilustrează o dualitate … . Felul în care căutarea e exprimată duce totuși cu gândul spre unor rămășițe de speranță)
RUN
I can’t decide if I should hide
My true intentions NARCISSISTIC
And let my ego be my guide
(n.r. „Intențiile narcisiste” pot fi înțelese cu dublu sens. Fie pot veni ca interpretarea cuiva din exterior adusă dintr-o posibilă frustrare, într-un mod nefondat, asupra etapei dezvoltării în care a ajuns sinele și nu mai permite încălcarea propriilor limite.
Fie pot fi înțelese ca un rezultat al internalizării „acuzațiilor” din afară în urma autoreflexiei și analizei anumitor reacții ce au avut la bază resentimentele eșecurilor repetate din trecut.
Ego-ul astfel poate fi înțeles metaforic fie ca latura strict subiectivă, fie drept ceva mai întunecat.)
Why does it matter
What really matters
Why does it matter
In my head I shatter
I’m empty inside
So, I cast my net wide
(I’m torn between the fates)
I’ve killed my pride
But I wish I had tried
(I’ve become someone I hate)
Reminiscing of the times I could’ve had
Disconnected, apathetic, not empathic
FUCKING TOXIC
(n.r. Devine clară interpretarea realizărilor provenite din autoreflexie și alegerea căii spre îmbunătățire. Astfel ego-ul devine un ghid rectificator.)
Have all my days gone by?
Is there more to life?
Have all my days gone by?
I ask and ask, but no-one answers
Have all my days gone by?
Is there more to life?
Have all my days gone by?
Up and down, I’m chasing answers, I can’t decide
I’m empty inside
So, I cast my net wide
(I’m torn between the fates)
I’ve killed my pride
But I wish I had tried
(I’ve become someone I hate)
I’VE BECOME SOMEONE I HATE
Through my eyes I see the future
Of a man I could have been
I’VE BECOME SOMEONE I HATE
I see long forgotten dreams
But I don’t know…
(I don’t know)
… where to begin
(n.r. Autoreflexia devine mai profundă, iar descoperirile ce vin odată cu ea tot mai greu de acceptat. Astfel „am devenit cineva pe care urăsc” poate fi de fapt încercarea de a masca preexistența și neacceptarea unor defecte descoperite abia recent.)
In utter disbelief to all of this shit
I made a part of me,
It broke a part of me
How to move forward, what’s the purpose
When the pain of others
Weighs on my shoulders?
(n.r. Căutarea drumului înainte spre ameliorare continuă prin întrebările despre greutatea realizării efectelor propriilor fapte asupra celorlalți. Aceleași fapte au devenit parte din propria identitate, dar în același timp au deteriorat deopotrivă sinele și pe ceilalți. Uneori întrebarea vine insinuând un gând latent copleșitor, că „a merge înainte” înseamnă „a face rău”.)
I’m empty inside
So, I cast my net wide
(I’m torn between the fates)
(I leave myself in their embrace)
I’ve killed my pride
But I wish I had tried
(I’ve become someone I hate)
I’VE BECOME SOMEONE I HATE
Acceptance is the hardest path to take
I’VE BECOME SOMEONE I HATE
Forever lost in all my past mistakes
Forever found in my future mistakes
I leave myself in their embrace
(n.r. Deși acceptarea de sine este cea mai dificilă cale, piesa conchide cu alegerea ei, odată cu realizarea inevitabilității greșelilor viitoare. Astfel gândul că … nu se transformă în ceva mai rău, precum sugestia că „a opri drumul” ar fi răspunsul.)
Astfel, „Time of Contempt” reflectă verosimil o călătorie a sinelui din perspectiva unui rollercoaster al suferinței și lupta interioară pe care o ducem cu toții la un punct în viață. Tot parcursul melodiei pare învăluit de întrebarea subînțeleasă „oare voi rezista?”, alături de „suspansul” pe care îl implică și toate surprizele care vin cu fiecare nouă idee. Ideile versurilor sunt transmise într-un mod clar și aproape visceral, de la sine înțeles, dar totodată, în mod paradoxal, sunt greu de pus în cuvinte și interpretat într-un mod precis.
Rămâneți aproape de We Are Numbers și urmăriți-i pe:
