În cea de-a doua zi a festivalului Symphonic Metal Echoes, la Alba Iulia, pe scena din spațiile Ryma au urcat cei de la Zgripsorum, o trupă încă tânără pe scena de metal din România, dar care știe să-și impună prezența în momentul în care își încep concertul. Din primele minute, atmosfera a fost destinsă prin glumele și schimburile de replici dintre membrii trupei, lucru care a arătat că, dincolo de seriozitatea muzicii lor, există o prietenie stransă presărată cu umor.
Setlistul a inclus atât piese deja cunoscute de cei din public, cât și o surpriză: două melodii nelansate oficial, una din acestea fiind botezată provizoriu „Dismembered”. Carisma trupei a fost motorul show-ului. Grupul și-a canalizat energia spre public, care s-a arătat destul de receptiv. Nu a existat moshpit, dar se vedea cum oamenii trăiau momentul printr-un headbang sincron, prin aplauze și reacții entuziaste după fiecare piesă. Dinamismul dintre scenă și public a creat acel tip de conexiune, în care fiecare notă părea că își găsește ecoul în cei prezenți.
Totodată, un moment de referință a fost coverul după At The Gates, „Blinded by Fear”. Alegerea a fost inspirată, pentru că a completat perfect atmosfera de open air, și a arătat rădăcinile muzicale ale trupei, aduse în prezent prin propria lor interpretare.
Între mituri și riffuri
Și pentru că zgripsorii fac slalom printre mituri și legende, am ales sa fac un scurt comentariu asupra versurilor de început a piesei “Doomdiver”:
I am not standing before thee today, Hades
As a mere mortal, a human or a soul
But mindless, as the beast who mourns for the shadows
Cries for the life which you so wickedly stole
You mortal scum
From this day on you ought to suffer
Living in death
And so become the doomdiver
The beast, he fled in his escape
He went through flames, through rivers of tar
The abyss wailed, his fears took shape
Would his mistake ever come undone
Would he ever rejoice in the sun
Would this damned curse ever come undone
Bineînțeles, piesa aduce o poveste mitologică transpusă în metal, unde confruntarea cu Hades devine simbolul unei condamnări eterne. Astfel, lupta dintre vină și blestem, presărată cu imagini apocaliptice și întrebări fără răspuns îi intensifică energia brutală a piesei.
Concertul Zgripsorum de la Symphonic Metal Echoes a fost o demonstrație de prospețime și ambiție, trupa reușind să îmbine experiența pieselor deja livrate și la alte concerte, cu energia materialului încă nelansat. Cu multă carismă și sinceritate, au arătat că știu să câștige teren în fața noului, dar și vechiului public.
Îi puteți asculta, dar și urmări pe:








