Prima seară de festival la Symphonic Metal Echoes, în Alba Iulia, a căpătat o nuanță grea, aproape solemnă, când Pantheïst au urcat pe scenă ca penultima trupă. Ceea ce trebuia să fie un simplu concert în aer liber s-a transformat treptat într-o seară de funeral doom.
Prezența scenică a Lindei Dumitru a creat o simbioză fascinantă cu aura solemnă a lui Kostas Panagiotou și a transformat concertul într-o ceremonie. În timp ce Kostas, de la clape, a dominat scena prin vocea sa gravă ca a unui preot ce oficiază un ritual funerar, Linda a fost contraponderea sa eterică: un mesager al lumilor celeste. Prin gesturi grațioase și o interpretare plină de sobrietate dramatică, Linda a dat impresia că rostește ultimele dorințe ale cuiva trecut în neființă sau ale persoanelor ce acum trăiesc în propriul. Acest lucru a completat perfect autoritatea bisericească a lui Kostas.
Selecția pieselor, de la origini la prezent
Deși setlist-ul a numărat doar cinci piese, durata generoasă a fiecăreia, o marcă înregistrată a genului funeral doom, a fost mai mult decât suficientă pentru a construi un show dens și hipnotic. Trupa a optat pentru o cronologie muzicală cu care a ghidat astfel publicul într-o călătorie în timp. Piesele au fost selectate progresiv, de la primele lor compoziții vechi și consacrate, până la cele mai noi materiale. Această trecere treptată de la rădăcinile brute ale trupei către sonoritățile lor actuale a oferit publicului o imagine completă asupra evoluției Pantheïst.
Pantheïst – O, Solitude
O, how it hurts
The sting of solitude!
I’m quenching on my own
My solitude is going to kill me
O, how they tighten
The ropes around my neck!
What have I done to myself?
From this self-made hell
Who is going to save me?
As I’m laying here
With my eyes closed
I can see you smiling, drowning in joy
I reach out my arms; beg to touch your face
But you stand there motionless
Waving from the other side
Childhood memories: tears of happiness in my eyes
Sitting in the middle of a crowded room
Around me joyous faces -those who loved me
They are all here for me -I’m the pride of the room
Beautiful paintings on the walls
Someone throws a match into the fireside…
Where are they now? Please, tell me!
As this pain cuts me in two
And nobody is here to heal my open wounds
Alone I am dying, alone I am crying
I pray for time to come and take
The remains of what seems to have been me…
Even the shadows of time have abandoned me
They left terrified by the empty look
On my scarred face
Time has forgotten me
I’m getting older every day but I never die
“The time has come to end your life:say a last goodbye to the world”
“I can’t do such a thing”
“What are you waiting for? The world doesn’t need you. Die like a honourable man”
“NEVER! I shall live and learn to bear this damned pain!”
„O, Solitude” (piesă de pe albumul de debut din 2003) este o disecție a izolării, construită pe contrastul dintre amintirile calde ale copilăriei și iadul rece al prezentului. Piesa atinge punctul culminant pe final, unde versurile se transformă într-un dialog interior agonizant între vocea care îndeamnă la abandon și voința stoică de a îndura durerea („NEVER! I shall live…”)
Îi puteți urmări, dar și asculta pe Pantheïst pe:
Foto: Cristina-Iulia Mihalache
