Dacă în mod obișnuit doom-ul te apasă, Clouds duc stilul la un complet alt nivel, iar doom-ul lor te îngroapă.
Continuăm astfel seria de reamintiri de la concerte cu Clouds, care ne-au îngropat emoțional cu atmosfera solemnă pe care au adus-o la Symphonic Metal Echoes 2025.
În caz că ați ratat experiența sau vreți să o repetați puteți găsi bilete aici pentru ediția din 2026.
După cum ne-au obișnuit cu stilul care le acompaniază mesajul solemn și introspectiv, Clouds s-au prezentat în completarea imaginii pe care o afișează. Cu aceeași consecvență care i-a consacrat, experiența pe care au adus-o la cea de-a doua ediție Symphonic Metal Echoes a fost una pe măsura materialelor din studio.
Trăirea de „aproape” și intensitatea emoțională a Clouds
Dacă la Expirat când i-am văzut, muzica lor a adus un soi de melancolie intensă, la Symphonic Metal Echoes a fost vorba despre ceva mai mult decât o apăsare mută, în felul în care doar o liniște contemplativă poate fi. Momentul s-a simțit ca un doliu colectiv care ne-a adus mai aproape și care parcă a îngropat mulțimea. Clouds nu oferă un concert dinamic, ci o experiență cathartică; un priveghi sonor. Muzica lor aparte în peisajul doom nu este una repetitivă, ci mai degrabă seamănă cu o călătorie transformativă. Astfel, Clouds parcă transmite o poveste a regretului și a recunoștinței prin trecerile graduale de la pasaje cântate în voce clară, la un growl cavernos (ca un ecou de mormânt) și înapoi la momente line.
Cinstirea celor ce nu mai sunt
Pe lângă folosirea mijloacelor muzicale, Daniel a adus din nou participanții laolaltă, în asentimentul “Muzicii dedicate celor care nu mai sunt printre noi” și prin interacțiunea cu publicul. Cu întrebarea deja specifică „Câți dintre voi ați pierdut pe cineva?” (la care o bună parte din public a răspuns afirmativ), cred că solistul Clouds ne-a adus în punctul în care să conștientizăm efemeritatea umană, cât de mici sunt de fapt diferențele dintre noi și că mereu putem face ceva să devenim mai umani. A fost ca o celebrare a propriilor regrete, a dorului și a pierderilor, unde fiecare spectator a fost lăsat singur cu propriile fantome, deși se afla într-o mulțime.
Am ales astfel o melodie reprezentativă pentru „înmormântarea” emoțională cu propriile fantome; anume o piesă pe care Clouds au cântat-o original alături de Jón Aldará, solistul trupei Hamferð.
Clouds – If These Walls Could Speak
shapes
silent and static
there’s nothing here but the white
it scares me to close my eyes
this is not how I dreamed
it’s not how I had hoped
Interpretare
Melodia începe cu o stare inertă de neliniște și o frică îmbinată cu surprindere față de îndeplinirea unor posibile dorințe nerostite.
let me scream
I can’t even speak
my mind is a storm
my body is a void
Interpretare
Versurile sugerează imaginea unui „sleep paralysis” (n.r. paralizie în somn) emoțional în urma scindării brutale între o minte tulburată („my mind is a storm”) și un trup îmbolnăvit de dispariția trăirii afective, care astfel devine un înveliș gol („my body is a void”), incapabil chiar și de un strigăt.
and all who enter now
(return to white)
must fall past this heart
(there are no sides)
Interpretare
Astfel, totul pare că s-a contopit și colapseaza treptat într-un vid emoțional, iar „întoarcerea la alb” poate sugera „lumina de la final”.
bound in the flow
(only direction)
that slowly bleeds ahead
(and destination)
to where silence is king
Interpretare
Lipsa căii de întoarcere dinspre liniștea ce va urma apare ca o constatare a unei destinații la fel de inevitabile precum curgerea timpului.
pain will be no more
touch will be no more
fear will be no more
love will be no more
Interpretare
În lipsa oricărei urme de consolare, piesa alunecă spre o resemnare absolută: o călătorie fără întoarcere către un tărâm al tăcerii, unde anestezia definitivă a simțurilor stinge deopotrivă durerea, frica și dragostea, iar senzațiile „dorite” cât și cele „nedorite” se contopesc într-un vid.
Melodia poate fi văzută astfel prin (cel puțin două prisme): cea a unei stări complexe, descrise pe mai multe planuri sau cea a descrierii unui proces.
Starea complexă pare a fi prețul îndeplinirii unei dorințe nerostite explicit, dar sugerată vag („nu este cum am visat sau sperat”), de a înăbuși durerea emoțională. Astfel, consecința nedorită a acestei dorințe de analgezie emoțională rezultă în pierderea sensibilității afectiv-emoționale.
Pe de altă parte, procesul sugerat duce cu gândul spre o moarte, fie ea fizică sau metaforică, a sinelui fizic (sau a celui interior, ca urmare a pierderii cuiva drag) și pare să treacă prin 4 etape majore: frica sau „negarea”, paralizia sau „acceptarea”, inevitabilul și liniștea.
În orice caz, experiențele aduse de Clouds sunt oricum, dar într-o clară antiteză cu amorțirea trăirii, ba chiar contrar, ele o intensifică mai degrabă decât să o amorțească.
Rămâneți aproape de Clouds pe:
Bandcamp
Camelia Neșu
Redactor Thrash Metal Lyrics Read
Robert (Igor) Bencze
Chief Thrash Editor la Thrash Metal Lyrics Read
